Devil may Cry

[Twist.]

Recenzie: Seria se reinventează dar îl găseşte pe Dante la fel de iresponsabil, petrecând nopţile în cluburi alături de tinere frumoase şi disponibile. Totuşi intriga este mai matură ca în trecut. Ne este prezentată întâlnirea dintre Dante şi Virgiliu, precum şi o modalitate originală prin care demonii ţin în frâu omenirea: prin intermediul sistemului financiar, al televiziunii, precum şi cu ajutorul celei mai cunoscute băuturi carbogazoase numită Virility (vă vine în minte numele altei băuturi?). Dincolo de aceste elemente intriga este clasică: răzbunarea celor doi fraţi împotriva demonului vinovat de moarte mamei lor şi de exilul lui Sparda.

Jocul este celebru pentru numeroasele arme pe care le dobândeşte protagonistul precum şi pentru combinaţiile spectaculoase ce se pot realiza cu acestea. Aici nimic de reproşat, pe lângă sabia deja consacrată, Dante este înarmat cu securea tatălui său, lentă dar capabilă să distrugă scutul sau armura protectoare a anumitor adversari, secera mamei sale, rapidă şi care poate respinge anumite proiectile, pumnii de demon, eficienţi împotriva unui singur inamic, două lame, eficiente pentru inamicii situaţi la distanţe mari, şi în cele din urmă armele de foc (pistoale, carabină şi cel mai eficient, pistolul cu ţinte explozive). Fiecare armă are propriul set de combinaţii, putând fi efectuate chiar alternări între acestea. Rezultatele sunt spectaculoase şi reprezintă de departe cel mai atractiv aspect al jocului. În plus Dante se poate folosi de două tipuri de bice: fie pentru a se agăţa de diferite puncte din mediu sau pentru a ajunge lângă un adversar, fie pentru a desprinde porţiuni din structura ce îl înconjoară sau pentru a trage un inamic lângă el.

Sistemul de mai sus are un punct slab în control, armele necesitând ţinerea apăsată a unui buton, lucru ce face dificilă alternarea rapidă între acestea, însă fără a te priva de o multitudine de combinaţii pline de savoare. Deoarece stick-ul drept este folosit pentru a ajusta, atunci când este nevoie, camera, eschiva se realizează cu ajutorul altui buton, aspect ce poate ridica o vreme probleme împătimiţilor seriei G.O.W. Filmuleţele, chiar dacă edificatoare pentru firul epic, sunt prea frecvente pentru un joc de acţiune, rupând uneori ritmul frenetic al confruntărilor. După prima parcurgere ele pot fi sărite însă vor face nivelurile să pară de multe ori prea scurte. Aceeaşi rupere de ritm o experimentezi şi atunci când ai de parcurs un anumit traseu pentru a dobândi o anumită abilitate (porţiuni în general lipsite de inamici şi destul de monotone).
Niciodată nu m-au atras monştrii din D.M.C., în general neinteresanţi şi scârboşi. Prezentul titlu merge în aceeaşi direcţie, excepţie făcând ultima confruntare. Restul inamicilor sunt satisfăcători, cu atacuri specifice, unii dintre ei fiind vulnerabili doar la anumite arme. Din punct de vedere estetic mulţi dintre aceştia dau impresia unor creaturi din ceramică ţinuţi la un loc de o substanţă neagră (aducând aminte de Alice M.R.).

Vizual jocul se prezintă foarte bine, paleta de culori fiind diversificată iar designul variat. Nu am întâlnit probleme grafice care să merite a fi menţionate. În momentele tensionate revin şi ritmurile de hard rock ce au însoţit seria şi în trecut.
Având numeroase grade de dificultate, o multitudine de combinaţii ingenioase, intuitive şi uşor de realizat, precum şi statistica de la finalul fiecărui nivel, ce te îndeamnă să îndeplineşti baremele fixate, D.M.C. se prezintă ca un joc de acţiune solid şi care oferă mari satisfacţii!

Nota grafica: 8
Nota gameplay: 7
Nota story: 9
Nota finala: 8 - o nota destul de mare pe o scara de la 1 la 10.

Trailer: